Având în vedere faptul că această pandemie are efecte pe o multitudine de domenii de funcționare individuale și societale, nivelul de incertitudine este unul ridicat. Sunt multe lucruri pe care nu le știm. O modalitate în care încercăm să confruntăm nivelul ridicat de incertitudine este prin a ne îngrijora. “Mă dezinfectez pe mâini de suficiente ori?”, “Oare o să mai am un loc de muncă?”, “Ce se va întâmpla dacă se infectează și mai multi medici?” și multe alte gânduri legate de viitorul apropiat și de cel îndepărtat.
Îngrijorările sunt normale, mai ales într-o perioadă atât de dificilă. Scopul nu este să le eliminăm pe toate și să încercăm să fim calmi în orice condiție. Ba mai mult, îngrijorările pot fi un răspuns sănătos al minții noastre la o problemă.
O caracteristică supărătoare însă, este că ele apar brusc și ne pot “fura” din activitatea pe care o facem. Poate din acest motiv multor persoane le scade productivitatea în această perioadă. Mai mult, fiindcă apar ca niște oaspeți nepoftiți în mințile noastre, șansele sunt să nici nu dispunem de cele mai bune resurse în acel moment pentru a le întâmpina. Ca de exemplu când încercăm să adormim, dar mintea ne servește o multitudine de întrebări și probleme și, fiind obosiți, nu dispunem de răbdarea, claritatea și creativitatea necesare să le abordăm în mod serios. În felul acesta doar alergăm de la o problemă la alta, fără un răspuns și ne alungăm și somnul. În mod evident, înainte de culcare, corpul și mintea noastră trebuie să se liniștească și nu e momentul oportun să ne îngrijorăm.
Când ar fi oportun să facem asta?
Aici cheia este să ne alegem, conștient, un interval orar în care să ne aplecăm asupra îngrijorărilor noastre. Un moment în care le acordăm seriozitatea necesară, în care nu ne distragem cu alte sarcini, în care avem timpul și răbdarea pentru ele. Când? Poate după ce urmărim știrile, de exemplu. Astfel, ne facem ordine în minte și nu ne lăsăm întrerupți de îngrijorări oricând au ele chef să apară, dar nici nu fugim de ele ca pe urmă să ne țină treji noaptea.
Cum procedăm?
Similar cu atunci când avem de lucru și ne sună cineva: “ Nu pot vorbi acum, dar haide să discutăm despre asta mai târziu, între 20:00 și 21:00”.
Pune stăpânire pe îngrijorările tale și alege conștient intervalul în care te simți pregătit să te ocupi de ele. Integrează asta în rutina ta zilnică!