Trăirea unor emoții pozitive, precum amuzamentul, ne poate face mai rezilienți în fața stresului. Într-un studiu, persoanele care au resimțit emoții pozitive într-un context stresant, și-au revenit mai repede în urma evenimentului stresant. Mai mult, această revenire s-a manifestat și la nivel cardiovascular. Astfel, dacă putem zâmbi când ne confruntăm cu o dificultate, putem trece mai repede peste acel eveniment.
Mai mult, când reușim să râdem chiar dacă ne aflăm într-o situație mai dificilă, ne putem distanța de ea, nu mai suntem atât de afectați, problema aceea nu ne înglobează, iar așa putem găsi mai ușor metode eficiente de a-i face față.
Este evident că situațiile stresante sunt neplăcute și cu siguranță este bine să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm (când acestea pot fi rezolvate). Câteodată însă, este benefic să luăm și o atitudine mai lejeră, să nu ne luăm problemele (și pe noi înșine) atât de în serios și doar să râdem cu toată inima la o glumă bună.
Vă doresc o zi cu cât mai multe zâmbete și râsete! :)